English version

English version

Prima pagina

Despre noi

Contact

Free e-mail

Advertising

Stirile pe larg

SC DANTEX SRL


19.10.2003 - IMM-urile au primit garantii de peste 350 miliarde de lei pentru credite bancare
136 de intreprinderi mici si mijlocii au primit primit pana acum garantii in valoare de peste 350 de miliarde de lei pentru credite bancare din partea Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM). Cele mai multe garantii au fost acordate pentru credite de investitii in industrie, cu o pondere de 33%, majoritatea firmelor activand in industria textila, alimentara, metalurgica si de prelucrare a lemnului. Restul garantiilor au fost pentru firme din constructii (25%), transporturi (6%), agricultura-silvicultura (9%) si alte sectoare de activitate (12%). FNGCIMM are la ora actuala o retea de 10 reprezentante teritoriale, ultima fiind deschisa incepand din septembrie la Iasi. Capitalul social al fondului este in prezent de 400 de miliarde de lei, bani care pot fi acordati bancilor si altor institutii finantatoare ca garantii pentru credite in lei si valuta, pe termen scurt, mediu sau lung, solicitate de IMM-uri pentru finantarea productiei si/sau a serviciilor. Fondul acorda garantii pentru maximum 75% din valoarea unui credit pe termen mediu si lung si, respectiv, pentru maximum 60% din valoarea unui credit pe termen scurt, in timp ce pentru firmele nou-infiintate se garanteaza maximum 80% din valoarea creditului acordat de banca. Comisioanele percepute de fond sunt intre 1,5% si 2,5% din soldul garantiei functie de perioada de creditare pentru credite si scrisori de garantie in lei si, respectiv, intre 1,5% si 1,6% din acelasi cuantum pentru credite sau scrisori de garantare in valuta.

10.10.2003 - Producatorii din industria textila ieseana isi string rindurile
    Mai multi producatori din industria textila s-au intilnit, ieri, pentru a discuta probleme care se ridica in acest sector. Intilnirea a avut loc in cadrul reuniunilor periodice organizate de Asociatia Oamenilor de Afaceri Iasi (AOAI) 2003 si a adus, fata in fata, reprezentanti ai industriei usoare, precum si pe cei din sectorul financiar, reuniti in cadrul Comisiei pentru industria textila, confectii marochinarie, incaltaminte, cooperatia mestesugareasca, institutii de credit, societati de asigurare si reasigurare, precum si societati de investitii financiare.Tema discutiilor s-a axat pe gasirea de solutii pentru imbunatatirea activitatii in domeniul textil, dar si pe pregatirea unor proiecte viitoare, precum participarea la manifestarea „Fabricat in Iasi“.
    „Mari probleme ne fac firmele asiatice, care ne concureaza prin comercializarea de produse de slaba calitate, la preturi scazute. Anual, firmele chinezesti vind produse in valoare de 700-800 miliarde de lei, pentru care nu platesc nici un fel de taxe“, ne-a spus Ionel Agrigoroaie, presedintele Comisiei. Producatorii au discutat, de asemenea, despre posibilitatile de a accede pe piata Rusiei, „unde produsele noastre au fost recunoscute ca fiind de calitate inca dinainte de 1990“, a adaugat Ionel Agrigoroaie. In plus, unii membri ai comisiei s-au plins de faptul ca Guvernul cheltuie sume uriase pentru recalificarea angajatilor, dar, ajunsi in unitati, nici unul dintre acestia nu stiu sa puna in aplicare cunostintele dobindite. Diana Mihalcea. Articol publicat de Jurnalul de Est

06.02.2003; De la 1 martie, Euro devine moneda de referinta pentru economia Romaniei
   Incepand din acest moment, corect vom spune "Produsul Intern Brut in euro, pe cap de locuitor" sau "exporturile Romaniei se cifreaza la X miliarde euro", cu alte cuvinte moneda in care se vor exprima indicatorii macroeconomici va fi euro, a anuntat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Intentia ca dolarul SUA, ca moneda de referinta pentru economia nationala, sa fie inlocuit cu moneda unica, euro, a fost anuntata de catre oficialii BNR inca din toamna trecuta. Momentul a fost ales pentru 1 martie acest an, guvernatorul Isarescu explicand insa ca, in continuare, cursul leului se va stabili pe baza aceluiasi cos de valute, format din euro si dolarul SUA. Ponderea celor doua este acum aproape egala, dar tendinta este aceea de a creste partea in euro in defavoarea dolarului american, "in concordanta cu mersul economiei, respectiv al exporturilor romanesti", dupa cum a declarat guvernatorul. Aceasta structura a cosului valutar nu se va schimba brusc si foarte curand, ci pe parcursul intregului an 2003, gradual. Se nasc aici trei intrebari: ce influenta va avea trecerea la moneda de referinta euro, in locul dolarului SUA, asupra preturilor (inflatiei), daca exportatorii in euro vor fi avantajati, in comparatie cu cei care au contracte in dolari SUA ori alte valute. Si, in fine, daca cei care au depozite in dolari SUA, companii sau persoane fizice, vor fi dezavantajati in acest context.Impactul asupra preturilor trebuie sa fie nul, a explicat guvernatorul, cel putin in acest moment. Oricum, implicatiile trecerii la euro ca moneda de referinta sunt mai complicate. "Noi ii atentionam pe cei tentati de eventuale speculatii valutare ca vom incuraja, in continuare, economisirea si cresterea creditului in economie printr-o politica monetara prudentiala", a adaugat Mugur Isarescu.Obiectivul de inflatie pe acest an este de 13-14% si, pe fondul unei cresteri economice sanatoase, dar si al unei conjuncturi internationale favorabile, este posibil sa se obtina un nivel si mai bun. In aceste conditii, leul se va putea intari, in mod real, mai ales daca vom inregistra fluxuri importante de capital strain. Oricum, BNR este pregatita sa intervina pe piata pentru a nu depasi o anumita limita a deprecierii monedei nationale fata de euro cu mai mult de 9-10%. Articol publicat de Romania Libera

top

05.02.2003; Romania are cele mai drastice taxe si impozite din centrul si sudul Europei
   Sapte confederatii patronale reprezentative la nivel national, membre in Consiliul Economic si Social (CES), au lansat un atac vehement la adresa actualului sistem de taxe si impozite folosit in Romania. Criticile patronilor au tintit si modificarile in legislatia fiscala pe care le pregateste Ministerul Finantelor. Patronii romani au afirmat ca sistemul de taxe si impozite din Romania este cel mai drastic dintre cele folosite de tarile din centrul si sudul Europei, impiedicand realizarea unei economii de piata cu bune performante si punand sub semnul intrebarii integrarea Romaniei in UE in 2007."Sistemul fiscal romanesc este de departe cel mai instabil din Europa Centrala si de Est, fiind unul dintre cele mai impovaratoare, atat pentru firme, cat si pentru persoane fizice. Ratele de impozitare sunt aproximativ aceleasi cu cele din Polonia, Bulgaria si Ungaria, dar diferentele colosale provin de la transele de venituri asupra carora sunt aplicate", a declarat domnul Doru Frunzulica, vicepresedinte al CES. Astfel, rata minima de impozitare (18% in Romania sau 19-20% in Polonia si Ungaria) se aplica in tara noastra la un venit de cel mult 60 de dolari, in vreme ce in Ungaria cota minima se aplica la venituri de pana la 140 de dolari, iar in Polonia - 700 de dolari. Rata maxima de impozitare (40% in Romania si Polonia si 29% in Bulgaria) se aplica in Romania la venituri de 350 de dolari, in Bulgaria - la peste 570 dolari, iar in Polonia - peste 1.400 de dolari. Prin promovarea acestei politici fiscale, de impovarare a celor performanti, care castiga mai mult decat media pe economie, este descurajata formarea clasei de mijloc. Un efect similar il are si masura de majorare a plafonului de aplicare a CAS de la trei la cinci salarii medii pe economie.Dintre tarile din zona, Romania are cea mai mare cota a impozitului pe profit - 25%, fata de 18% in Ungaria si Polonia. Masurile fiscale pe care vrea sa le introduca Ministerul Finantelor (impozitarea altor surse de venituri si a avantajelor materiale oferite de firme angajatilor performanti) ii vor descuraja tocmai pe cei care incearca sa obtina rezultate profesionale mai bune. Patronii cred ca sistemul actual de TVA si de impozitare a profitului, prin care sunt taxate in mod egal toate activitatile economice, nu este folosit ca o parghie de orientare a agentilor economici. Cota unica de TVA ajuta administratia intr-o anumita masura sa colecteze venituri, dar conduce la o contractie a pietei interne pentru o serie de bunuri si servicii - au explicat patronii. Ei cred ca taxele mai mici ar duce la venituri mai mari, prin obtinerea unui randament superior de colectare, Romania avand unul dintre cele mai mici randamente pentru colectarea TVA din Europa (doar 0,25% din PIB). "Dupa ce a acordat scutiri de la plata a mii de miliarde de lei unor firme ascunse sub protectia «secretului fiscal», acum Ministerul Finantelor vrea sa compenseze acest lucru prin impozitarea drastica a veniturilor din dobanzi", a fost o alta nemultumire exprimata de patroni. Acestia au mai spus ca tara noastra acorda printre cele mai putine deduceri fiscale in cazul achizitionarii unor bunuri si servicii semnificative. Lasarea de multe ori la fantezia autoritatilor locale a unor taxe si impozite este un alt aspect care afecteaza performantele financiare ale societatilor comerciale romanesti, puse sa plateasca tot felul de taxe originale.
Articol publicat de Romania Libera

top

15.01.2003; SPD, accesibil tuturor producatorilor
Pe baza experientei acumulate in urma discutiilor purtate cu reprezentantii si specialistii a peste o suta de firme de confectii din tara, DATAS S.R.L. a finalizat varianta desktop a sistemului software SPD – Sewing & Production Data – destinat pentru pregatirea, controlul si managementul productiei.
Varianta desktop a SPD – care poate functiona si pe un calculator Pentium II, second hand – a fost dezvoltata pentru a oferi sanse egale pentru intreprinderile mici si cele mari, avand in vedere ca fondurile disponibile pentru investitii sunt proportionale cu marimea intreprinderii, in schimb concurenta pe piata lohnului nu diferentiaza dupa marime.
Astfel, atat intreprinderile de confectii cu 30 de angajati cat si cele cu 2000 de angajati pot utiliza acelasi instrument software – la costuri proportionale – si aceleasi tehnici pentru indeplinerea eficienta a functiunilor vitale: cresterea productivitatii, urmarirea stricta a productiei cu / fara coduri de bare, calcularea manoperei pe baza operatiilor executate, stabilirea corecta a timpilor standard pe operatii, mentinerea cunostintelor tehnologice in intreprindere, realizarea proceselor tehnologice, asigurarea calitatii si urmarirea echipamentelor de productie si piese de schimb.
Incepand cu luna octombrie SPD este disponibil si in configuratie redusa, denumita „Basic".
Costurile cu „SPD Basic" se recupereaza, in orice intreprindere de confectii textile, in mai putin de trei luni de zile prin efectul avut asupra cresterii productivitatii.
Articol publicat de revista Dialog Textil

top

15.01.2003; Marcajul aplicat pe produsele romanesti va fi recunoscut pe piata europeana
Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) va incepe, in luna ianuarie, negocierile cu Comisia Europeana pentru incheierea Protocolului European pentru Evaluarea Conformitatii (PECA), in urma careia marcajul produselor romanesti va fi recunoscut pe piata internationala, a declarat Mihai Berinde, secretar de stat in MIR.
„Finalizarea negocierilor va asigura de facto libera circulatie a marfurilor, in sensul ca marcajul aplicat pe produsele romanesti va fi recunoscut pe piata Uniunii Europene, iar acestea vor putea circula fara necesitatea indeplinirii unor formalitati suplimentare care presupun costuri ce afecteaza competitivitatea acestora", a spus Berinde.
O delegatie a Comisiei Europene efectueaza, in aceasta luna, o vizita in Romania, pentru a analiza stadiul de pregatire a ministerului pentru inceperea negocierilor.
„Consumatorii romani trebuie sa beneficieze de acelasi nivel de protectie ca si ceilalti consumatori europeni. Pentru ca negocierile protocolului sa poata fi realizate este nevoie ca Romania sa respecte anumite reguli, printre care totala libera circulatie a marfurilor, asigurarea celui mai ridicat nivel al standardelor de calitate si protectia consumatorilor", a declarat Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.
Ministerul Industriei a elaborat, pentru o aplicarea eficienta a prevederilor directivelor europene bazate pe principiile Noii Abordari, o strategie realizata in anul 1985 referitoare la armonizarea tehnica si standardizare la nivel european, Cartea Alba a infrastructurii calitatii si evaluarii conformitatii produselor.
„Documentul usureaza misiunea tuturor factorilor implicati in introducerea pe piata a produselor si reprezinta un ghid de lucru pentru operatorii economici si autoritatile implicate in supravegherea pietei", a spus Berinde.
Cartea Alba prezinta conceptul Noii Abordari, procedurile pentru evaluarea conformitatii produselor, marcajul national si marcajul european de conformitate, responsabilitatea producatorilor, importatorilor si autoritatilor competente, procedura de desemnare a organismelor pentru evaluarea produselor si supravegherea pietei.
Materialul a fost elaborat in cadrul unui proiect PHARE intitulat „Dezvoltarea infrastructurii calitatii in Romania si integrarea Romaniei in piata interna", prin derularea componentei de twinning denumit „Standardizarea si infrastructura evaluarii conformitatii".
Obiectivul principal al proiectului este dezvolatarea infrastructurii calitatii si evaluarii conformitatii pentru cresterea competitivitatii produselor romanesti pe piata interna.
Proiectul a beneficiat de fonduri in valoare de 785.000 euro, dintre care 765.000 euro au provenit din fonduri alocate de Uniunea Europeana.
Articol publicat de revista Dialog Textil

top

English version / Prima pagina / Despre noi / Contact / Free e-mail / Advertising / Site map

Copyright 2002 - 2003 PRObusiness

Best view: Internet Explorer, 800 x 600 px, 32 bits, Cookies & JavaScript required